Planeta Saturn – atmosferă și climă

Saturn este una dintre planetele sistemului nostru solar, ocupand mai exact al saselea loc in functie de distanta de la Soare si fiind pe locul doi ca marime, cea mai mare planeta din cadrul sistemului solar fiind desigur Jupiter. Saturn este insa vazuta ca un gigant plin de gaz, alaturi de planete precum Neptun, Uranus si Jupiter, toate fiind destul de mari, purtand numele de „Corpuri Joviane”, mai exact „corpuri sau planete care ii seamana lui Jupiter”. Se spune ca Saturn a primit denumirea dupa numele unui Zeu in mitologia romana, guvernator al zilei de sambata, pe numele sau Saturnus, care are aceleasi calitati ca si zeul grec Kronos, fiind echivalentul acestuia, insa despre simbolurile si puterile lor vom vorbi in cadrul articolelor de astrologie.

Atmosfera planetei Saturn are in compozitie mici cantitati de heliu, cat si hidrogen, dar si altele, motiv pentru care este numita o planeta gigant gazoasa. Totusi structura sa interna pare sa nu fie la fel, deoarece are in componenta gheata si piatra, catre mijloc, acestea fiind acoperite de hidrogen de natura metalica, care alcatuiesc chiar un strat gros insa spre exterior, stratul de gaz este si mai gros. Atmosfera de pe aceasta planeta este foarte calma, desi au fost descoperiti factori foarte interesanti de o intensitate admirabila. Este vorba despre vanturile care pot atinge o viteza incredibila de pana la 1.800 de kilometri pe ora fiind mult mai intense decat vanturile ce apar pe planeta Jupiter. Campul magnetic al lui Saturn are o putere destul de mare care intervine intre atmosfera planetei noastre – Pamantul, si intre campul magnetic al planetei Jupiter.

Saturn este o planeta foarte interesanta mai ales pentru ca are acel sistem fascinant de inele in jurul sau, a caror componenta este realizata in mare parte de mici particule de deseuri de roca, cantitati de praf si mici portiuni de gheata. In jurul lui Saturn se invart aproximativ 61 de sateliti, acesta fiind numarul cunoscut pana acum de cercetatori, fara a pune la mijloc si particulele din interiorul inelelor care roiesc. Cel mai gigant satelit al planetei Saturn este binecunoscutul Titan, acesta ocupand chiar locul nmarul doi in intreaga galaxie, ca si marimea unui satelit. Pe locul intai este satelitul Gaminede, care orbiteaza in jurul lui Jupiter. Titan este cunsocut ca fiind un satelit de dimensiuni mai mari decat planeta Mercur, el fiind pana acum singurul descoperit ca avand o consistenta destul de importanta, din cadrul Sistemului nostru Solar.

Saturn are o forma de sfera oarecum aplatizata, aceasta fiind data mai mult de combinatia care se realizeaza intre starea sa fluida, densitatea relativ mica si rotatia deosebit de rapida. Catre poli planeta este turtita, iar in zona ecuatorului este bombata. Razele sale de la ecuator cat si cele de la poli, difera foarte mult ca si marime cat si ca densitate, ele sunt destul de variate. Saturn este poate singura planeta care are o astfel de forma pronuntata in ciuda faptului ca si restul corpurilor ceresti din cadrul sistemului solar sunt sferice, insa ele nu sunt atat de bine conturate. O alta caracteristica care defineste si deosebeste totodata planeta Saturn de restul planetelor din sistemul solar este si faptul ca densitatea sa este cunoscuta ca fiind singura mai mica fata de cea a apei, chiar daca spre centrul sau, densitatea este mai mare fata de cea a apei, spre exterior aceasta se micsoreaza. Planeta Saturn are masa de 95 de ori mai mare fata de cea a Terrei, insa comparatia nu este nici pe departe fascinanta, fata de cea a planetei Jupiter care este de 318 ori mai mare.

Citește continuarea aici

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *