Totul despre Revoluția lui Copernic

Revolutia lui Copernic este exemplul clasic al unei schimbari majore in ceea ce priveste viziunea asupra lumii. Acum 500 de ani, cand Evul Mediu incepuse sa faca loc Renasterii, realitatea in care traiau majoritatea oamenilor era una in care fiintele umane jucau rolul principal – totul se invartea in jurul omului, atat fizic, cat si in ochii lui Dumnezeu. Povestea Genezei din Vechiul Testament era luata ca fapt istoric. Dumnezeu crease Pamantul si tot ce-l inconjura, iar omul era centrul atentiei lui Dumnezeu.

Modelul cosmosului era inca acelasi care fusese formulat de catre filozoful grec, Ptolemeu, in anul 140 d.Hr. Soarele, Luna, planetele si stelele se invarteau in jurul Pamantului in orbite circulare. Pe atunci, toata lumea “stia” ca Pamantul statea pe loc in centrul universului. Insa, acest model avea cateva probleme. Desi stelele se misca usor pe cer de-a lungul unor orbite circulare fixe, planetele nu fac acest lucru. Planetele ratacesc printre celelalte stele (de-aici provine si termenul de “planeta”; inseamna “ratacitor” in greaca). Viteza lor variaza, orbitele lor oscileaza si, ocazional, acestea isi schimba directia in care se deplaseaza – ceea ce stim ca se numeste “miscare retrograda”.

Miscarea planetelor

La acea vreme se credea ca miscarea planetara trebuie sa fie bazata pe cercuri. Platon a sustinut ca obiectele ceresti erau guvernate de legi diferite de cele care guvernau miscarea obiectelor de pe Pamant. Corpurile ceresti fiind perfecte, afisau o miscare perfecta, iar miscarea perfecta, potrivit lui Platon, era miscarea circulara. Deci, cum ar fi putut miscarile ratacitoare ale planetelor sa fie explicate in functie de niste cercuri? Cea mai buna solutie pe care astronomii au gasit-o a fost propunerea unui sistem de epicicluri. Un epiciclu este calea trasata de un punct de pe cerc care de asemenea ruleaza in jurul unui alt cerc.

Imaginati-va o roata care se invarte de-a lungul solului. Un punct de pe janta rotii este inca relativ fata de sol, cand acesta se afla in partea de jos a rotii, dar se deplaseaza de doua ori mai rapid decat roata in sine atunci cand se afla in partea de sus a rotii. Un punct care se afla dincolo de janta rotii s-ar deplasa invers atunci cand se afla in partea de jos a rotii. Prin urmare, daca planetele s-ar deplasa in cercuri mici, care la randul lor s-ar invarti de-a lungul unor orbite circulare mai mari, atunci acest lucru ar putea explica unele dintre miscarile ciudate ale plantelor.

Pe masura ce au fost colectate informatii mai exacte, a devenit evident ca niste simple epicicluri nu ar putea explica toate neregulile din miscarile planetelor. Prin urmare, astronomii din Evul Mediu au propus epicicluri mai complexe – cercuri care se deplaseaza de-a lungul unor cercuri, care se deplaseaza de-a lungul altor cercuri. Iar cand acestea au esuat, astronomii au adaugat diverse alte oscilatii, pana cand sistemul a devenit extrem de complex.

Ideile lui Copernic

Aceasta perspectiva asupra universului, pe cat de complicata era, a supravietuit, practic necontestata, timp de 1300 de ani, pana la inceputul secolului al 16-lea. In acea perioada, Nicolaus Copernic a prezentat un model diferit in mod radical. Acesta a sugerat ca motivul pentru care stelele pareau sa orbiteze in jurul Pamantului era ca planeta noastra se misca deasemenea – adica se rotea in jurul propriei axe o data la fiecare 24 de ore. Miscarea aparenta a cerurilor era o iluzie, cauzata de miscarea observatorului.

Sugestia ca Pamantul se misca era in sine o erezie destul de mare. Insa, Copernic a mers mai departe sustinand ca miscarea ratacitoare a planetelor ar putea fi explicata daca acestea ar orbita in jurul soarelui, nu al Pamantului. Acest lucru a condus la teoria ca Pamantul in sine era doar o alta planeta care orbita in jurul soarelui. Totusi aceasta nu era o teorie noua. Un filozof grec, pe nume Aristarchus, a sustinut aceeasi idee in anul 270 i.Hr. Daca opiniile sale, mai degraba decat ale lui Platon si Ptolemeu, ar fi fost luate in serios, istoria ar fi fost total diferita.

Fiind un cleric distins, Copernic cunostea punctul de vedere al Vaticanului legat de pozitia importanta a Pamantului ca centru al universului si, deasemenea, cat de important era acest lucru. Teoria sa nu numai ca ar fi contestat stiinta ortodoxa, dar ar fi contestat realitatea impusa de religie, care in acele vremuri avea mai multa influenta decat stiinta. Deci, temandu-se de furia Bisericii, Copernic si-a pastrat ideile pentru sine timp de 30 de ani. Abia cand era aproape de moarte, nedorind sa duca aceasta cunoastere importanta cu el in mormant, Copernic s-a decis sa-si publice cartea numita “Despre revolutiile sferelor ceresti”. Cand a fost publicata, in anul 1543, aceasta a fost pusa imediat pe indicele papal de carti interzise.

Citește continuarea aici

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *