Vorbește corect! Sensul neologismului „fastidios”

Adjectivul fastidios este un împrumut din limba franceză – fr. fastidieux (din latinescul fastidiosus) – şi are sensul: plicticos, plictisitor, care este lipsit de interes, anost, searbăd.

Este firesc să includem în limbajul individual cuvinte noi, chiar şi termeni mai pretenţioşi, livreşti, cum este cazul neologismului fastidios, pentru a da mai multă expresivitate mesajelor pe care le transmitem, pentru a evita exprimările banale sau stereotipe, numai că este necesară cunoaşterea exactă a sensurilor, pentru a le utiliza în contextele potrivite.

Se poate spune corect, de exemplu: Am asistat la un discurs fastidios, n-am auzit nicio idee demnă de luat în seamă/Sfaturile insistente ale părinţilor, chiar dacă justificate, sunt, desigur, fastidioase, pentru cei mai mulţi dintre adolescenţi etc.

Sursa: destepti.ro

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *