Tot ce nu știai despre monarhul mesopotamian

Spre deosebire de Egipt, in Mesopotamia, rareori monarhul a fost considerat un zeu propriu-zis, avand mai degraba o pozitie ambigua intre om si divinitate. In general, pe masura cresterii imparatiei sale, monarhul mesopotamian se apropia tot mai mult de zeificare. Primul care s-a intitulat chiar zeu a fost Naram-sin, reprezentat pe stela sa cu o tiara cu coarne. El a fost imitat de cativa regi din cea de-a III-a dinastie din Ur, spre exemplu, Gimil-sin, caruia i s-a ridicat un templu la Tell-Asmar. Insa acest obicei nu a fost unul de durata. Doar la Hamurabi titlul de “zeu al regilor” ar putea trimite la un statut special, chiar daca nu la acela de fiinta divina.

Asa cum rezulta din titulatura majoritatii monarhilor mesopotamieni, ei se considerau loctiitori pe pamant ai zeiului suprem al orasului lor stat. Acesta este sensul titlului de “ensi” al cutarui sau cutarui zeu. In aceasta calitate, regele joaca un rol fundamental in timpul sarbatorilor de Anul Nou, unde, in cursul ritualurilor el il inlocuieste efectiv pe zeu. Din acest statut de inlocuitor al zeului, rezulta responsabilitatea monarhului pentru bunastarea si pacea supusilor, atat de des invocata de Hamurabi in codul sau. Neindeplinirea functiilor rituale ale monarhului, putea pune in pericol insasi temelia statului

Din aceeasi calitate de inlocuitor al zeului tutelar rezulta si dreptul monarhului mesopotamian, de proprietate asupra teritoriului orasului-stat. De aceea, toti locuitorii, inclusiv templele, datorau un tribut, in produse sau munca, vitieria personala a regelui confundandu-se cu vitieria statului. Dupa cum rezulta din Codul lui Hamirabi, el acorda soldatilor loturi de pamant, in schimbul prestarii serviciului militar. Aceste donatii conditionate, nu erau facute din domeniul personal al regelui, ci din cel al orasului-stat. Monarhul era, totodata, o persoana charismatica, numele sau fiind rostit de zei cu ocazia incoronarii, caci el era o persoana aleasa de zei, care se bucura de bunavointa lor inca de la nastere

Principala functie a monarhului mesopotamian este cea de conducator militar. Numerosi regi sunt redati pe stele in fruntea ostirii, invingandu-si dusmanii. Inscriptiile amintesc detalii ce subliniaza cruzimea ce trebuie sa-l caracterizeze pe un adevarat ostas, nemilos cu invinsii, chiar daca sunt din acelasi neam cu el. Spre exemplu, Sargon cel Mare, nu uita sa precizeze ca l-a legat pe nefericitul Lugal-Zaggesi cu o zgarda de caine la usa templului din Nippur, iar un alt rege, Utuchengal, ca i-a pus piciorul pe gat regelui din Guttium, Tirigan. Insa, vestiti pentru cruzimea lor au fost regii asirieni, care nu o data au cerut sa li se sculpteze scene de groaza pe peretii propriilor palate, cum sunt cele in care monarhul scoate personal ochii prizonierilor sau ii mutileaza in diferite moduri. Inscriptiile asiriene relateaza in detaliu, cate maini, nasuri sau urechi ale invinsilor, au fost adunate in urma bataliei

O alta functie importanta era cea religioasa, monarhul mesopotamian fiind mare preot al divinitatii tutelare a orasului-stat. In aceasta calitate, el trebuia sa se ocupe de serviciul religios si de construirea de temple.

Citește continuarea aici

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *